Sub umbrela Music as Therapy International am avut onoarea să participăm la Congresul Mondial de Muzicoterapie – cu o prezentare despre Programul de Învățare la Distanță inițiat de această asociație și desfășurată actual în colaborare cu Asociația Sound Art E-Motion și Asociația Co-Musica. Prezentarea a urmărit evoluția cursanților participanți la acest program de-a lungul anilor și despre efectele durabile ale acestuia în dezvoltarea unei culturi a muncii terapeutice cu muzica în România. Am realizat această prezentare împreună cu coordonatorul actual al programului Larisa Neculai (muzicoterapeut) și cu supervizorul actual al programului -pe partea de muzicoterapie – Eleonora Roșca (muzicoterapeut).
În scrierea lucrării, o provocare a fost găsirea unui titlu cuprinzător al experienței noastre cu acest program. Progamul introduce un model de abordare umanistă, care cere o atitudine reflexivă, cu responsabilitatea unor decizii luate prin prisma a ceea ce manifestă clientul ”aici și acum”, centrându-se pe realizarea conexiunii cu acesta. Astfel, programul venea cu o abordare mai puțin obișnuită față de cele prin care am fost formați noi în diferite contexte social-politice, provocând cursanții nu doar în zona aplicării unei noi abordări dar și în zona de dezvoltare personală, de asumare a exprimării de sine prin autoreflecție, prin asumarea unor decizii, prin a permite clientului să fie ceea ce este la un moment dat. Conceptele propuse au fost cele de ”cenzură” și ”autoexprimare”. De aici am ales apoi împreună ca titlu al prezentării: De la cenzură la autoexprimare: modelul în evoluție al muzicoterapiei în România postcomunistă.
Participarea la congres a oferit și oportunitatea de a ne întâlni cu moderatorii acestui program din alte țări (Georgia, India) respectiv cunoașterea unor specialiști care au contribuit la dezvoltarea muzicoterapiei pe tot globul.




Barát Szilveszter Csilla
partener local al Music as Therapy International, profesor, Cristuru Secuiesc
Cînpian Anca, fondator al Asociației Autism Baia Mare,
lucrător prin arte combinate, părinte, autor al volumului ”Pledoarie pentru suflete”
Cursuri:
Lucrul terapeutic prin muzică în recuperare -2011
Lucrul terapeutic prin muzică în recuperarea persoanelor cu dizabilități -follow-up 2020
Nicoleta Zărnescu, București, psiholog
cursuri:
-Lucrul terapeutic prin muzică în recuperarea persoanelor cu dizabilități -2024
-Lucrul terapeutic prin muzică pentru copii mici cu dizabilități - Program de Învățare la Distanță -2025
-Exerciții muzicale pentru stimularea procesului de individuare, de dezvoltare personală și a clienților -2025